Un primar din România îi îndeamnă pe cetățeni să facă gargară cu sare dacă au dureri în gât. ”Nu vă temeți, în ciuda sirenelor care sună înfiorător”

Un primar din România îi îndeamnă pe cetățeni să facă gargară cu sare dacă au dureri în gât. ”Nu vă temeți, în ciuda sirenelor care sună înfiorător”
Un primar din România îi îndeamnă pe cetățeni să facă gargară cu sare dacă au dureri în gât. ”Nu vă temeți, în ciuda sirenelor care sună înfiorător” / Sursă Foto: Facebook
Publicat: 20/10/2021, 21:39

Chiar dacă România se confruntă cu o criză sanitară de proporții, cauzată de COVID-19, primăria din comuna maramureșeană Săcălășeni își sfătuiește cetățenii să nu se teamă, iar în cazul în care au dureri în gât să facă o gargară cu sare.

Usturoiul, hreanul, ghimbirul și laptele acru figurează pe lista leacurilor miraculoase care i-ar putea scăpa de ”sezonul răcelilor”, din cauza căruia ”spitalele sunt neîncăpătoare”.

Recomandările transmise de primărie

„Dragi cetățeni,

Satele noastre și acest neam au trecut încercări mai grele decât ale acestor vremuri. CREDINȚA în DUMNEZEU, IUBIREA și UNITATEA, ne-au făcut ceea ce suntem. „NU VĂ TEMEȚI” ne spune și azi CREATORUL, în ciuda sirenelor care sună înfiorător, a știrilor alarmante din toate părțile.

În iubirea, unitatea și credința noastră este biruința!

Suntem în plin sezon al răcelilor, iar spitalele sunt neîncăpătoare. Este spre binele nostru să ne amintim că:

– durerea de gât dispare după o gargară cu apă sărată sau tinctură de propolis;

– inhalația cu apă sărată curăță plămânii și ajută la respirație;

– laptele acru de casă reprezintă doza cea mai bună de nutrinenți și vitamine;

– mierea de albine și celelalte produse apicole sunt cel mai bun antibiotic;

– merele, fructele în general, legumele, ceaiul de măceșe, lămâia, ceapa, usturoiul, hreanul, ghimbirul, au un aport important în menținerea stării de sănătate pentru fiecare dintre noi!

Avem rugămintea să ne faceți cunoscute cazurile unde semenii noștri, din cauza vârstei, singurătății sau altor cauze, au nevoie de sprijinul nostru”, se arată în mesajul postat de primarul comunei Săcălășeni pe pagina de Facebook a primăriei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×